Deva

Ieri am plecat cu familia mea la Deva, la o inmormantare[odihneasca-se in pace]. Dar nici macar nu-l cunosteam pe raposat, pentru ca era ceva unchi mai indepartat. De aceea am preferat sa ma duc numai pentru a vedea locuri noi si sa vad si eu Deva, dupa ce in copilarie sora mea imi tot povestea de ea. Pot sa spun ca nu e un oras foarte modern, tipic romanesc, cu blocurile acelea vechi si subrede. Catedrala unde am participat la ceremonia de inmormantare a fost una dintre cele mai frumoase pe care le-am vazut, mare si impunatoare, cu multe turnuri care pur si simplu m-au cucerit. Din pacate, nu am mai apucat sa le surprind intr-o fotografie. Asta e.

In cimitir, contrastul dintre oamenii saraci si fara nimeni si oamenii bogati si cu familii numeroase era cel mai accentuat pe care l-am vazut. Daca la intrare se ridica falos o camera din marmura, in care era mortul[bine, nu se vedea] de o frumusete mare, pe masura ce innaintai in sus[cimitirul era pe o colina] vedeai ba morminte neatinse de nimeni, ba infrumusetate de numa'-numa'. M-a atras un mormant din marmura neagra, pe piatra caruia era reprezentat subtil Iisus care se ruga si gravat in auriu[dadea in contrast cu negrul] numele celui care se odihnea pe veci acolo. Pot sa spun ca mi-a placut aceasta mica excursie pe care am avut-o intr-o zi libera de scoala. Nu mai am de ce sa ma plang ca nu fost nicaieri. Revin cu niste poze mai ciudate in zilele ce vor urma.