Natasha Bedingfield e una dintre cele mai apreciate artiste britanice din ziua de azi. Muzica ei a fost intotdeauna de calitate, vocea ei a fost intotdeauna exceptionala si stilul ei nu a fost niciodata vulgar.
Anul acesta ea şi-a plănuit revenirea pe piaţă cu albumul intitulat Strip me. Primul single a fost Touch, o piesă tipică Natashei, dar care nu a avut suficientă putere ca să mă cucerească precum a făcut-o Strip Me, al doilea single de pe albumul omonim.
Compusă de Ryan Tedder, solistul formaţiei One Republic, piesa este o dovadă pop pură. Este sweet, dar totuşi dinamică şi te face să o iubeşti pe loc. Ritmul tobelor şi influenţele electro din fundal ajută vocea Natashei să propulseze mesajul ferm al piesei. Strip me face o aluzie la total altceva decât ceea ce oferă piesa. Defapt, Strip me este în acest caz un sinonim la descoperă-mă, acesta fiind şi povestea versurilor în care personajul încearcă să îşi apere calităţile cu hotărâre şi cu stăruinţă.
Clipul filmat adiacent are înclinaţii imagistice clare. Cadrele se desfăşoară în concordanţă cu evoluţia versurilor, chiar acentuând mesajul transmis. Se observă tendinţa prin care mulţi artişti sunt "muşamalizaţi" pentru a se conforma standardelor moderne ale muzicii, aici interevenind Natasha cu personalitatea sa puternică, împiedicând acest lucru cu naturaleţea ei şi modestia ei. Este un clip genial ce primeşte lejer nota 10 din partea mea.
Ruby este o nouă cântăreaţă apărută pe piaţa românească. Chiar dacă pare o copie ieftină a Innei, Ruby e mult mai "reală". Nu cred că are aceeşi calitate a vocii precum Inna(care are o voce destul de bună), însă îmi place mai mult Ruby decât Alexandra Apostoleanu.
Single-ul de debut al Claudiei(Ana Claudia Grigore este numele de naştere al cântăreţei) a fost Touch Me, o piesă bună care aborda un dance uşurel, cu o vocea foarte auto-tunată deci nu îţi puteai face o impresie despre cum sună vocea ei fără a fi modificată. Mi-a plăcut şi încă îmi place Touch Me, e o piesă ce putea fi hit chiar dacă nu e popcorn. Însă nu a fost un hit, dar s-a auzit(şi probabil încă se mai aude) prin Cipru, Argentina şi alte ţări.
Get High e şi ea o piesă bună. Când am auzit-o prima dată am fost uşor dezamăgit, cred că intră prea mult în "brânza" muzicii nasoale numită house românesc. Însă totuşi are un altfel de ritm, cu uşor alte instrumente şi cu o voce destul de naturală. Despre vocea ei nu sunt prea multe de spus, momentan. Are o voce ciudată şi mulţi o consideră nasoală. Nu e suavă, e ascuţită şi bună pentru dance. E o altfel de voce(referându-mă la timbru). Nu se ştie cum sună live. Ruby nu a avut până acum nicio apariţie live la TV sau oriunde altundeva. Ar trebui să aibă o voce ok live având în vedere că a absolvit un liceu cu pregătire muzicală. Mesajul piesei constă în relaxare, şi apreciez faptul că nu s-a insistat exagerat de mult pe ideea aceea de dragoste existentă cam în fiecare piesă scoasă pe piaţă de diferiţi solişti. E un mesaj universal, ceea ce ar trebui să prindă. Până acum are multe păreri de bine şi puţine de rău, asta fiind o chestie importantă ce ar putea duce la airplay masiv. Dacă se va întampla asta, rămâne de văzut.
Piesa e în colaborare cu Juan Magan, cel care a colaborat şi cu Inna la Un momento, acesta fiind motivul pentru care mulţi cred că Ruby ar copia-o pe respectiva, însă acest lucru este greşit, Ruby declarând ca Juan Magan a vrut să colaboreze şi la Touch Me, însă doar acum a avut parte de această colaborare.
Nelly Furtado este una dintre cele mai mari soliste ale deceniului. A avut parte de o mulţime de hituri în toată lumea, câteva chiar şi în România(albumul Loose a fost premiat cu triplu disc de platină pentru vânzări). Ea a împlinit anul acesta 10 ani de activitate.
Piesa Night is young doreşte să celebreze aceşti ani de activitate. E o piesă bună zic eu, chiar dacă trebuie să o asculţi de mai multe ori ca să o îţi placă cu adevărat. Adoptă un gen pop combinat cu puţin dance şi mult mai puţin electro. Mesajul piesei prezintă o maturizare, dar care totuşi permite persoanei unei accese de distracţie, să le spunem aşa, precum cel care este prezentat în clip. Chiar dacă e destul de kitchos, acesta merge bine în concordanţă cu piesa şi o susţine pe nivel vizual. Nelly e un fel de învăţător vocal, o femeie în toată firea, care se transformă într-o adolescentă lipsită de griji care vrea doar să petreacă alături de prieteni. Nu se observă niciun iubit prin jur, ceea ce poate contribui ca un minimesaj: nu ai nevoie de dragoste pentru a te simţi bine!
Just enjoy the music!
Indestructible e noul single al lui Robyn. V-am mai povestit de el cu ocazia recenziei de la Body Talk pt. 2, unde era prezentă o variantă acutică a piesei. Însă acum Robyn a prelucrat piesa şi i-a dat un synth dance, electro hipnotizat pentru a putea fi lansată ca un single solid. E o piesă foarte matură, emoţională dar totuşi puternică, ce respectă tiparul specific acesteia şi o caracterizează direct. A lucrat cu Klas Ahlund pentru acestea. Videoclipul regizat de Nils Ljunggren Max Vitali arată superb! Cântăreaţa poartă un costum din tuburi cu lichid care îşi schimbă culoarea pe măsură ce clipul se continuă. Mesajul puternic şi soundul piesei vor produce un hit, care alături de clipul pe care încă nu l-am înţeles în totalitate, astfel că 2010 este anul lui Robyn(în egală parte cum e şi al lui Kelis). Piesa e inclusă pe Body Talk ce va apărea pe 22 noiembrie în Statele Unite şi în Scandinavia. Robyn 'Indestructible' Official Video
2010 a marcat revenire pe piaţă a lui Kelis cu un nou album. Dacă în trecut Kelis miza pe R&B şi hip-hop, ea se redefineşte cu ocazia acestui album, mergând pe sounduri dance şi europop.
Flesh Tone a fost lansat pentru prima dată pe 14 mai în Polonia, iar până pe 6 iulie albumul era pe majoritatea pieţelor importante muzicale. E lansat de Kelis împreună cu casele de discuri Universal Music, Polydor Record, will.i.am music şi Interscope Records. Conţine piese produse de producători precum Ammo, Jean Baptiste(de asemenea executiv), Alle Benassi, Benny Benassi, Printz Boards, Burns, D.I.M, Mark Gillespie, David Guetta, Damien Leroy, Boyz Noize, Dj Replay, Fred Riesterer, Kelis(de asemenea executiv), Free School, Tocadiso, will.i.am. 1. Intro - o piesă ce combină mai multe genuri: dance, alternative şi R&B. E o combinaţie diferită faţă de restul albumului prin elementele împrumutate din muzica alternativă.
2. 22nd Century - albumul devine din ce in ce mai electro, pe 22nd Century se observă o modificare de acest gen. Kelis are efecte de auto-tune pe voce, iar melodia e mai dansabilă ca cea care o precedează, observându-se diverse synth-uri şi beaturi mai speciale pe parcurs. Nu se transmite o poveste extraordinară prin intermediul versurilor, însă piesa per total transmite ceea ce s-a dorit. Spre sfârşit se aude pianul şi introul piesei cu nr. 3 4th of July - o piesă ce asigură ascendenţa albumului spre cele mai înalte culmi. Orchestraţia e tot mai diversă pe măsură ce înaintăm în piesă dar şi în album. Vocea aspră a lui Kelis dă o particularitate specială acestei combinaţii de genuri: electro, pop, dance. A fost ales ca single şi beneficiază de un videoclip co-regizat de Kelis, filmat în deşertul de lângă Los Angeles şi reuneşte toate elemetele fundamentale ale universului(apă, foc, pământ, vânt).
4. Home - o orchestraţie dinamică, deja tipică pentru Flesh Tone: elemente de electro, pop, dance şi puţin R&B sunt îmbinate într-o piesă ce profită de vocea aspră a cântăreţei pentru a atinge un apogeu. Partea finală a piesei e orientată spre sunetul morţii, prin clopotele de biserică, continuându-se apoi prin ritmuri dance.
5. Acapella - primul single de pe acest material, Acapella are parte de o orchestraţie mult mai diferită faţă de predecesoarele ei. Posedă un sound tribal ce o face să iasă în faţă. Acapella este o producţie interesantă care datorită combinaţiei ingenioase de tribal/dance reprezintă un hit pentru Kelis.
6. Scream - continuarea Acapellei, Scream e mai ciudată şi mai puţin digerabilă. Dar e un "stand-out" din cauza simplului fapt că e deosebită faţă de alte piese de pe album. Fiind o piesă dinamică are parte de o melodie liniştită, dar uplifting până la refren, unde se introduce ciudatul în persoană ca formă de exprimare.
7. Emancipate - Emancipate este e revoltp clară, spusă pe un mod zgomozos şi ferm. Versurile ajutate de soundul mainstream dar totuşi Kelis(adică deosebit) ridică piesa la rangul de imn. Mesajul puternic face din piesă a adevărată capodoperă modernă. Pasajul "Like a phoenix from the ashes" arată capacitatea lui Kelis de a face şi balade frumoase folosindu-se d vocea aspră, dar senzuală în acelasi timp.
8. BRAVEEE - clar, răspicat şi hotărât cea mai bună şi actuală piesă de pe întreg albumul. Pentru mine a fost dragoste la prima ascultare. Începutul sintetizat puternic şi restul melodiei împreună cu versurile ce continuă mesajul îndrăzneţ al piesei anterioare lansează piesa ca pe un uriaş hit! Dance break, please!
9. Song for the baby - dupa hitul de mai devreme vine o piesă mixtă, mă refer aici la combinaţia de dance cu R&B/Jazz ce încheie albumul liniştit cu o comemorare închinată fiului lui Kelis. Am observat că vocea acesteia poate fi şi una domoale, neagresivă.
CONCLUZIE: Datorită conţinutului direct şi la obiect, fără piese de umplutură, Flesh Tone primeşte din partea mea un 9/10 cinstit. Putea primi un 10 cu steluţă dacă era mai dinamic pe unele piese(22nd Century, Acapella, 4th of July), însă s-a decis experimentarea soundurilor cu diverse combinaţii, fapt remarcabil pentru un artist "la modă". Majoritatea dintre aceştia îşi monopolizează albumele, însă Kelis se duce în direcţia opusă si se foloseste de a sa voce pentru a crea noi minunăţii muzicale personale. Pot să spun că pentru realizarea acestui album producătorii alături de Kelis au creat un nou gen: dance-Kelis! versul preferat: I am super cool but now I`m super strong! (Brave)
După ce a avut parte de un hit în Billboard Top 100 cu piesa Impossible, Shontelle revine cu încă o piesă ce doreşte să reprezinte încă un succes pentru cântăreaţa din Barbados. "Perfect nightmare" a apărut undeva prin august, finele lunii, având producţia realizată de către Darkchild.
E o piesă cu mesaj asemănător celui prezentat şi de Impossible, reprezentând relaţia de iubire a doi oamenim care din păcate nu decurge extraordinar. Astfel Shontelle se găseşte prinsă într-o relaţie din care nu poate evada.
Piesa e o combinaţie dintre pop, R&B, până şi dance. Începe cu intro de pian, specific genului pop, iar pe la minutul 1:15 piesa capătă un ritm de dance, în timp ce se păstrează linia melodică R&B şi puţine elemente ritmice din acest gen.
Pentru a-şi putea propulsa piesa cât mai sus în topurile de specialitate, cântăreaţa a filmat un videoclip. Are parte de o regizare foarte bună, o iluminare excelentă şi un dans frumos. Cadre bine-trase, elegante, ţinute ne-exagerate şi o mică poveste de dragoste spusă sub forma unei structuri de amintire, clipul primeşte eticheta de "interesant".
Eu sunt mulţumit de acest single. Este o continuare bună pentru Impossible, însă e puţin mai de calitate. Dacă va avea succes, va rămâne de văzut. Cert este însă că Shontelle intră în top artiştilor mei preferaţi.
Cu mai mult timp în urmă am înceăut o rubrică în care doream să popularizez artişti cu potenţial dar care nu se bucură de popularitatea cuvenită.
În acestă zi ploioasă de duminică mi-am readus aminte de două dintre cele mai talentate cântăreţe pe care le-am ascultat vreodată. Le-am descoperit cu ocazia Eurovisionului din 2009, concurs în care şi-au reprezentat ţara nativă, Armenia. Vorbesc aici despre divele Inga şi Anush Arshakyan. Două voci puternice, două surori uimitoare, născute pe 18 martie 1982(Inga Arshakyan) şi pe 24 decembrie 1980(Anush Arshakyan).
Amândouă au studiat muzica la şcoala de muzică(pe care au şi absolvit-o) S. Aslamazyan şi colegiul de muzică A. Babajanyan(pe care de asemenea l-au absolvit cu succes), Inga mergând pe vioară iar Anush pe pian. De asemenea, ele au mai studiat şi la Coservatorul de stat din Erevan, absolvindu-l împreună în 2005. Amândouă au fost fla clasa de vocale jazz.
Şi-au început carierra ca duo în 2000, lansând primul album în 2003, intitulat "We and our mountains"(Մենք Ենք Այս Սարերը). Al doilea album a ieşit pe piaţă în 2006, sub numele "Tamzara"(Թամզարա), iar ultimul apărut în 2009, "Heartbeat of my land"(Մենք Ենք Մեր Սարերը).
Vocile lor au cucerit toată Armenia, având spectacole constante în teatrele acestei ţări şi nu numai. Show-ul lor combină energia, emoţiile, costumaţiile, dansul şi graiul într-o performanţă şi interpretare uimitoare, uimitoare şi unică, frumoasă şi sentimentalistă.
Chiar dacă primele 2 albume nu au fost lansate şi in alte ţări, ele au primit recunoaşterea şi susţinerea poporului armean, fapt ce le-a determinat să meargă mai departe, primind astfel recunoaşterea şi aprecierea internaţională pe care o merită. Acest lucru s-a întâmplat mai puternic odată cu participarea la Eurovison unde au oferit audienţei una dintre cele mai bune interpretări din acel an al concursului.
Piesa cu care s-a decis să-şi reprezinte ţata se numeşte "Jan Jan", fiind o piesă ce îmbină ritmurile moderne cu ritmurile specifice culturii armenilor. Rezultatul final e unul extraordinar, având tot ce-i trebuie unei piese care vrea să reprezinte cultura unei ţări: modernă, dar totuşi tradiţională, arătând cunoştinţele şi înţelepciunea poporului pe care doreşte să-l scoată în evidenţă.
Show-ul susţinut de Inga şi Anush pe scena Eurovisonului, cum vă spuneam, unul de excepţie. Precum piesa, acesta a combinat elementele folclorice, precum costumaţiile tradiţionale, cu elementele moderna, la fel ca laserul folosit la realizarea spectacolului, dar şi a dansului. Performanţa vocală a fost la înălţime, notele înalte sunând absolut impecabil, fiind, după părerea mea, cele mai puternice voci din acel an.
Până şi videoclipul păstrează această fuziune modern-tradiţional, indicând căldura şi entuziasmul armenilor, videoul transformând strada într-un ring de dands în care oricine e binevefnit şi unde oamenii trăiesc clipa şi se bucură de ţara lor, într-un mod ne-egoist.
Ceea ce ar trebuie să înţelegem din acest mesaj e faptufl că lumea se schimbă, modernismul spulberă tradiţionalismul, iar noi trebuie să acceptăm acestă întâmplare într-o oarecare măsură. Calea de mijloc aprobă aceste curente culturale şi impune fiecăruia dintre ele locul binemeritat de acesta, la fel cum se întâmplă şi cu acestă piesă care respectă foclorul armean, acceptând totodată influenţa modernului.
si live:
O altă piesă care păstrează şi transmite mai departe mesajul spus şi de Jan Jan e aşa-numita piesă "Gutan". e o piesă rock cu o mar influenţă folclorică prezenză atât în orchestraţie sub formă de instrumente cât şi în linie melodică sub formă de versuri, scrise total în armeană. Având parte de un videoclip reuşit, ciudat şi bizar, piesa e ca un imn al îmbinârilor tradiţionale cu cele moderne, având un scop precis de a arăta "împăcarea" vechiului cu noul.
În preajma Eurovisionului şi-a făcut apariţia încă o piesă ce îmbină dudukul şi alte instrumente specifice poporului armean împreună cu sound-ul heavy de rock într-o baladă folk-rock ce din păcate nu a beneficiat şi fde un videoclip, dar a fost totuşi apreciată de fani şi ascultătorii genului. Acestă piesă a fost lansată pentru mărirea popularităţii câştigate datorită prezenţei la ESC, Inga şi Anush fiind ascultate de tot mai mulţi oameni.
Chiar dacă în timpul concursului şi imediat după ele erau pe buzele mai tuturor, au scos cel mai slab rezultat al Armeniei, obţinând doar locul 10 cu un total de 92 de puncte. Apele s-au liniştit iar duo-ul a intrat încet într-un con de umbră teribil! datorat lipsei de nepromovare a nimic nou. Următorul album a apărut abia după 5 luni de absenţă, fanii concursului pierzându-şi încetul cu încetul interesul acordat acestora. În aceste 5 luni au fost postate foarte foarte puţine articole pe blogul oficial. E o greşeală care putea fi evitată uşor, dar nu s-a făcut astfel. Dar a fost totuşi postat un teaser al unei piese ce urma să apară pe albumul. Piesa se numea "Don Hay", fiind o piesă relaxantă, folclorică, specifică culturii armene. Întreaga piesă a apărut la puţine zile după lansarea albumului, alături de un videoclip ce susţine tema tradiţională a piesei.
În aceeaşi zi a apărut şi videoclipul primului single oficial de pe ultimul album numit "Menq enq mer sarere". O piesă reuşită, tradiţională, dar care are totuşi un ritm alert specific modern. Are parte de un videoclip poate chiar mai reuşit ca piesa, prezentând diferite calităţi ale poporului armean cum ar fi unitatea, fericirea, inteligenţa. Fiind un clip ce promovează imaginea Armeniei în lume, aici se arată bogăţiile ţării şi simbolurile acesteia. Munţii, lacul Sevan, caisul şi păşiunile în culori calde fiind elementele ce ajută la realizarea promovării. Chiar dacă pare un fapt egoist, se doreşte readucerea muntelui Ararat înapoi în Armenia. Se ştie că acesta a intrat în graniţele Turciei cu mai mult timp în urmă.
Revenind la Inga şi Anush, trebuie să vă comunic că ele se află în turneu în prezent. Au cântat deja în Armenia, Beirut şi urmează în Rusia. Chiar dacă este o greşeală să începi un turneu de promovare după aproape un anu după ce ţi-a fost lansat albumul, "gestul contează", mai bine mai târziu decât niciodată.
Acum a venit momentul să trag o concluzie. Părerea mea este că necunoaşterea în masă a acestui duo se datorează într-un fel casei de discuri, care alege total eronat datele de lansare ale single-urilor si datele de început ale turneelor. O piesă ca Jan Jan ar fi avut un succes mediocru până şi în România daca era promovată ca lumea când i-a fost vremea. Menq enq mer sarere ar putea fi cunoscut şi în Europa dacă era promovat mai puternic şi ar fi avut mai multe concerte şi prin această parte a globului. Poate dacă ar avea refrenul în engleză ar fi ajutat mult la un mini-hit european, chiar dacă fiind un compromis.
Inga şi Anush ar fi avut un succes fulminant dacă erau semnate la o casă de discuri mare, precum Universal, însă globul, cred eu, nu digeră încă astfel de muzică. Dar va veni o vreme când acest gen va fi plăcut şi asculatat de tot mai mulţi oameni iar atunci negreşit ele vor semna(sau vor primi măcar propuneri) de la case de discuri mari. Dat fiind faptul că industria muzicală din Armenia e la pământ( mă refer că predomină acelaşi stil, cam ca la noi house-ul) au trebuit să adopte şi ele acest stil pentru a nu deveni umbre totale. Dar muzica lor evoluează şi a evoluat mult de la Jan Jan încoace, mai ales single-urile. Cred că vor fi ajutate mult de acestă combinaţie tradiţional-modern în vederea scoaterii unui hit internaţional. Pariez că vor fi "the next big thing", de aceea acestă rubrică le-a fost dedicată.
site oficial: www.ingaanush.am
PS: Inga şi Anush şi-au făcut un obicei în a avea şedinţe foto uimitoare, de fiecare dată ele apar în poze uimitoare grafic, la fel şi cultural. Şedinţa pentru Eurovision e una dintre cele mai frumoase şedinţe pe care le-am văzut vreodată.
Pe data de 6 septembrie a apărut în online noul clip pentru piesa Shampain, a Marinei. E un clip frumos, destu
de trist(în comparţie cu clipul de la Oh No) şi o arată pe Marina plimbându-se, înlăcrimată prin întuneric, descoperind astfel fete la fel de triste ca ea, într-un sfârşit ele ajung să danseze împreună. Sunt un fel de zombie vii, iar modul în care joacă atunci când par "posedate" face tot clipul.
Nu e un video bestial, însă locaţia e bine aleasă şi efectele vizuale(fumul acela) redau senzaţia de învierea morţilor, de înfricoşător, reprezentate de Marina şi trupa ei de dans.
Cred că e mai bun decât Oh No, chiar dacă piesa nu e. Aici este o mică mică poveste, iar la Oh No totul e pentru imagine.
Ieri, 6 septembrie 2010, al doilea mini-album din seria de trei al lui Robyn a fost lansat, sub numele de Body Talk pt 2. Este lansat în Scandinavia de Konichiwa Records(casa de discuri a lui Robyn), în SUA pe 7 septembrie(azi) de Cherrytree Records, în Germania pe 10 septembrie de către Ministry of Sound şi în Regatul Unit(UK) pe 13 septembrie de către Konichiwa Records. 1. In my eyes
Cred că este pentru prima dată când spun despre o piesă marca Robyn că este modestă, cu un ritm electro simplu, o linie melodică OK. Se putea deschide mai bine albumul(precum Body Talk pt 1, ce are parte de o deschidere genială!)
2. Include me out
Of, sper ca nu tot albumul va merge în aceeşi notă(e prima dată când ascult albumul, deci nu ştiu cum sunt piesele) monotonă. O altă piesă modestă. Dar, din nou, Robyn încearcă hip-hop puţin.
3. Hang with me
Şi uite o piesă delicioasă, extra-dulce şi foarte bine realizată. Robyn a aranjat astfel piesele pentru a ne putea impresiona mai puternic cu piesele de rezistenţă. Hang with me este un single, o alegere potrivită, având calităţile unui hit în Europa, poate chiar şi în SUA(pe partea de dance). Vocea sună extra-super-mega-hiper bine şi frumos:x
4. Love kills
O piesă bună. Ritmul disco şi vocea fac o pereche extraordinară pe astă piesă. Un refren interesant şi mesajul moralizator ar putea constitui un succes comercial de partea piesei.
5. We dance to the beat
Sound electro, o voce puţin robotizată şi nişte versuri Ok. Dar nu impresionează precum alte piese, având un stil foarte underground ceea ce o face puţin ciudată. 6. Criminal intent
Chiar dacă are un sound hard, un ritm destul de interesant, nimic foarte special. Chiar dacă are "intenţii criminale", unde e Robyn de pe Body Talk pt 1 :(( ?
7. U should know better
O colaborare cu Snoop Dog care prinde de-a dreputl viaţă. Vă spuneam mai devreme că Robyn aranjează astfel piesele pentru a ne suprinde mai multe. E exact aşa. Iar dacă mai devreme intram într-o stare de pliciseală aproape, acum mi-e retrezit interesul. Orchestraţia ritmică, electro, vibrantă şi versurile agresive("fuck with me") reprezintă motivele pentru care această producţie nordică trebuie ascultată.
8. Indestructible
O încheiere foarte frumoasă pentru acest album. O piesă simplă în orchestraţie, dar compplexă în versuri şi în mesajul pe care acestea îl transmit. Acea vioară dă eleganţă întregii producţii, fiind totodată singurul intstrument care se aude pe piesă.
Concluzie: Acest album se bazează puţin mai mult pe vibe-uri, decât pe ritmuri(ca Body Talk pt 1) dar se continuă aceleaşi mesaje şi acelaşi stil caracterstic Robyn. Dacă Body Talk pt 1 era plin de hituri, Body Talk pt 2 e mai liniştit, primind din partea mea un 8/10. o notă mică având în vedere nota maximă de 10/10 primită de primul album al seriei. Ca piese de rezistenţă: Hang with me, Love kills, U should know better, Indestructible. Chiar dacă toate piesele sunt de calitate superioară, nu toate au elemente catchy, fiind nevoie de mai multe ascultări pentru a te prinde calumea. Stilul lui Robyn e inconfundabil, chiar dacă uneori sună mai diferit, dar tot îţi dai seama că ea e. Îmi pare rău că nu are timp pentru a lansa mai mult de un single de pe albume, deoarece s-ar putea obţine nişte uriaşe hituri. Se speculează că partea a treia va fi lansată în decembrie anul acesta, deci Robyn e ocupată iar toţi cei care o adoră aşteaptă ultima parte pentru a lăuda seria de mini-albume geniale. Chiar şi eu aştept ultima parte, la care va fi cu siguranţă încă o recenzie.
Albumul Body Talk pt 1 este cel care deschide seria de mini-albume pe care Robyn le va lansa anul acesta. El a fost scos pe piaţă pe data de 14 iunie în Europa şi 15 iunie în SUA. Albumul a primit note mari de la criticii de specialitate, având asigurat un no. 1 în Suedia, no. 4 în Norvegia şi Danemarca şi no. 3 în Billboard Dance/Electronic Albums. Dacă stai şi îl analizezi atent, vei descoperi că este un cocktail de electro, pop, dance şi, mai puţin, chiar şi hip-hop amestecate la viteză maximă. Este pe piaţă cu ajutorul casei de discuri Konichiwa la care Robyn este semnată. 1. Don`t fucking tell me what to do
abordând un sound foarte electro şi modern, Robyn ne oferiă încă o doză de muzică infecţioasă, alături de o voce bună, precum şi nişte versuri inteligente(ca de obicei), piesa fiind o creaţie dark ce deschide Body Talk pt 1
2. Fembot
Fembot, piesa cu nr. 2, merge puţin cu linia melodică către zona hip-hopului, actualizat fiind de o orechestraţie electro specifică lui Robyn. E o combinaţie reuşită între pop, electro şi hip-hop, linia melodică fiind destul de tare influenţată de acest gen muzical, dovedinudu-ne că Robyn ar putea cântă şi hip-hop, chiar dacă poate nu i s-ar potrivi la fel de mult ca stilul ei din prezent.
3. Dancing on my own
o piesă genială, de la început până la sfârşit. Are un instrumental agresiv ce îmbrăţişează genul electro marca Robyn, cu o voce ce cântă o linie melodică grozavă cu un mesaj strong
4. Cry when you get older
Aici cântăreţa adoptă poziţia unui povestitor ce face referire la relaţia copil-părinte, părinte-copil, acest mesaj fiind aplicat pe o melodie mixtă, ce conţine influenţe de la mai multe genuri muzicale. Dacă pe refren se observă influenţe de R&B şi pop, şi credeai că de acolo melodia va parcurge in aceste note, te înşeli, totul ia o turnură diferită faţă de ceea ce se afla în refren
5. Dance hall queen
Piesa este una ce merge pe un mood mai vesel şi poate puţin pueril în comparaţie cu ceea ce se află pe album. E un moment bun de respiro înainte de un hit dark, None Of Dem.
(asta e live, ca să vedeţi ce poate Robyn, în caz că nu o ştiaţi bine) 6. None of dem
None of dem este cea mai dark piesă de pe album, fiind totodată preferata mea. Cei de la Royksopp au făcut o echipă uimitoare cu Robyn. Fiind o combinaţie între mai multe genul, pe orechestrţie se aud tot felul de beat-uri obsedante, instrumente specifice stilului lui Robyn şi a celor de la Royksopp. Putem auzi până şi vioară/violoncel. O producţie extraordinar de bună, este o noutat (sau cel puţin auzi mai rar cobinaţii aşa reuşite de mai multe genuri) ce ar putea fi un single de succes în Europa, în special în partea nordică.
7. Hang with me
O baladă servită exact la timp pentru a ne linişti dupa None of dem. Intro-ul pianului şi vocea sinceră reărezintă succesul acestei producţii sentimentaliste. Nu are o poveste tragică, dar trebuie ascultată cap-coadă. Un cuvânt? Poate două: fucking great!
8. Jag vet en Dejlig Rosa
Instrumentalul aproape inexistent lasă loc pentru admirarea vocii suave şi absolut impecabilă a lui Robyn care se întoarce la origni cu acestă piesă acustică în limba nativă, suedeza. E încheierea a albumului standard.
9. BONUS - The girl and the robot
Iar uite aşa se încheie Body Talk pt 1 cu succes oferit de o altă producţie intreresantă marca Robyn. O piesă electronică de milioane.
CONCLUZIE: Body Talk pt 1 e un album genial. De aceea primeşte din partea mea 10/10. Ascultându-i piesele treci prin o mulţime de sentimente reci sau calde, frumoase sau urâte, triste sau vesele. Robyn pur şi simplu şi-a deschis sufletul pe acest album personal. Cântăreaţa a ţinut să ne compună simţăminte cum ştie ea mai bine, muzica ei fiind comercială, dar totodată şi cu mesaje puternice ce o difereniţiază de duzina comercială plată.
